Sindromul de apnee obstructivă în somn (SASO) reprezintă un complex de semne şi simptome determinate de pauze (apnee) sau diminuări (hipopnee) ale fluxului respirator în timpul somnului, anormale ca durată şi număr, care conduc la scaderea concentrariei de oxigen in sange (hipoxemie) şi/sau la cresterea valorilor de dioxid de carbon (hipercapnie). SASO este recunoscut ca una din cele mai comune boli respiratorii cronice.

Prin consecinţele pe care le are asupra organismului, pacientul cu SASO necesită o abordare pluridisciplinară: cardiologie, pneumologie, neurologie, ORL, endocrinologie, psihiatrie, chirurgie bucomaxilo-facială.

Pacienţii obezi, cu somnolenţă diurnă, sforăitori, la care anturajul relatează pauze respiratorii nocturne au mare suspiciune de sindrom de apnee în somn, în formă obstructivă.

Algoritmul diagnostic al pacientului cu sindrom de apnee în somn presupune: evaluarea clinică, aplicarea chestionarelor de evaluare a somnolenţei, efectuarea poligrafiei cardio-respiratorii, titrare cu auto-CPAP şi recomandare de tratament la confirmarea diagnosticului sau efectuarea polisomnografiei în caz de rezultat neconcludent.

Caracteristici

Sindromul de apnee obstructivă în somn se caracterizează prin somnolenţă excesivă diurnă, neexplicată de alţi factori, două sau mai multe simptome (somn neodihnitor, lipsa de concentrare, oboseală diurnă, sforăit puternic, apnee semnalate de anturaj, microtreziri nocturne recurente din cauzea“gasping-ului” în timpul somnului sau senzației de înnecare) şi prezenţa a cel puţin 5 microtreziri legate de efortul respirator per oră de somn la o monitorizare nocturnă a somnului. De asemenea, prezența a mai mult de 15 evenimente obstructive pe ora de somn, stabilește diagnosticul de SASO, în absenta simptomatologiei clinice sugestive, ținând cont de riscul cardiovascular crescut direct proporțional cu severitatea SASO.

Pacienții cu SASO pot dezvolta complicații cardiace (tulburări de ritm cardiac, hipertensiunea arterială rezistentă la tratament), neurocognitive (depresie, tulburări de atenție) sau metabolice (diabet zaharat tip 2). Ei au riscuri perioperatorii crescute și au un risc mai mare de a suferi de accidente de muncă sau rutiere.

Factori de risc

Factorii de risc cei mai importanţi ai SASO sunt reprezentaţi de obezitate, sex, vârstă, anomalii anatomice craniofaciale, tabagism, alcoolism, factori hormonali si genetici.

Obezitatea este cel mai important factor de risc, fiind prezentă la peste 80% dintre pacienţi. O creştere cu peste 10% a greutăţii este asociată cu o creştere de cca 6 ori a riscului de apnee. Scăderea în greutate reprezintă prima indicaţie terapeutică, având impact asupra reducerii severităţii indicelui de apnee. Prevalenţa SASO creşte cu vârsta, existând un vârf de diagnostic în jur de 50-59 de ani. Femeile prezintă o anumită rezistenţă comparativ cu bărbaţii la deprimarea spontană a căilor aeriene în somn şi diferenţe în ceea ce priveşte ventilaţia, fiind mai protejate până la perioada de menopauză, când riscul este de 4 ori mai mare.

Simptome

Frecvent pacienţii se prezintă la medic în urma îngrijorării aparţinătorilor (soţ/soţie, partener) care sesizează simptomatologia din timpul nopţii, de care ei nu sunt conştienţi.

Simptomele nocturne cel mai frecvent relatate sunt reprezentate de:

• sforăitul intens,
• senzaţie de sufocare,
• perioade de liniste intercalate între perioadele de sforăit,
• apariţia de pauze în respiraţie de durată variabilă (apnei) relatate de partener
• nicturie (urinare frecventă),
• transpiraţii nocturne.

Cele mai frecvente simptome din timpul zilei relatate de pacient sunt:

• oboseala,
• lipsa de energie,
• somnolenţa diurnă excesivă, care poate cauza accidente în trafic sau la locul de muncă,
• tulburările de memorie și concentrare,
• cefalee matinală,
• anxietate și iritabilitate,
• depresie,
• lipsa de dorinţă sexuală sau disfuncţie erectilă.

Simptomele fiind deseori subestimate de pacienţi, sunt recunoscute doar în cadrul anamnezei țintite.

Diagnostic

Dincolo de simptomatologie și de anumite patologii care ridică suspiciunea existenţei acestui sindrom, există chestionare specifice de somnolenţă diurnă (Epworth, Stanford), de pretest SASO (Berlin, STOP Bang), iar recunoașterea pacientului tipic cu vârsta cuprinsă între 50-60 de ani, sex masculin, obez și cu anumite conformaţii craniofaciale sunt primii pași în diagnosticul prezumtiv al bolii. Trebuie precizat că și pacienții care nu sunt obezi pot prezenta SASO dacă au o conformație nefavorabilă a căilor aeriene superioare.

De cele mai multe ori diagnosticarea se face pe baza poligrafiei nocturne. Poligrafia nocturnă acceptată trebuie să aibă 4-8 canale de monitorizare, și anume: flux nazal (monitorizare respiraţie), pulsul și oximetria SpO2, centura toracică (tipul de eveniment și amplitudinea mișcărilor respiratorii), eventual microfon (sforăit), senzor de poziţie a corpului (supin, non-supin) etc. Aceste investigaţii ne indică atât tipul de sindrom (obstructiv sau central sau mixt), cât și indicele RDI/AHI (indicele disturbării respiratorii/indice apnei/hipopnei), pe baza căruia se stabilește severitatea bolii.

Tipuri ale sindromului de apnee obstructivă în somn (SASO):

• ușor – când avem 5-15 evenimente respiratorii/oră de somn (înregistrare);
• moderat – 15-30 de evenimente/oră de somn (înregistrare);
• sever – peste 30 de evenimente respiratorii/oră de somn (înregistrare).

Odată diagnosticul formulat, indicaţiile de tratament sunt stabilite în funcţie de severitatea și bolile asociate bolii.

Tratament

Tratamentul sindromului este necesar pentru a reduce sau elimina evenimentele respiratorii, reducând astfel și riscurile asociate (boli cardiovasculare, metabolice, neurologice), lipsa de productivitate sau accidentele produse de somnolența din timpul zilei.

Modalitățile principale de tratament sunt reprezentate de:

• terapia cu presiune pozitivă,
• dispozitivele de avansare mandibulară,
• chirurgia somnului.

Cel mai obișnuit tratament prescris pentru apneea obstructivă în somn este CPAP (Continuous Positive Airway Pressure = presiune pozitivă continuă în căile aeriene), un aparat ce furnizează o presiune, ce deschide căile respiratorii, în special la nivelul faringelui, prevenind colapsul țesutului moale, eliminând astfel apneea în somn și asigurând o respirație normală pe tot timpul nopții. Aparatul are cuplată o mască de oxigen pe care pacientul o poartă în timpul nopții.

Terapia cu CPAP trebuie să fie de minimum 6 ore pe noapte pentru a fi eficientă prin reducerea somnolenţei, a evenimentelor cardiovasculare și creșterea calității vieții.

Chirurgia somnului

Se efectuează pentru a modifica diametrele și structura căilor respiratorii superioare pentru a împiedica închiderea spațiului respirator și apariția episoadelor de apnee/hipopnee în timpul somnului. Cele mai importante regiuni vizate de procedurile chirurgicale sunt reprezentate de vălul palatin, pereții laterali ai faringelui și baza de limbă.

Chirurgia vălului palatin este de departe cea mai frecventă indicație, întrucât vălul palatin este implicat în apariția apneei în somn în până la 80% din cazuri.

Chirurgia bazei de limbă este folosită pentru cazurile în care din cauza creșterii în volum a limbii are loc colabarea căii respiratorii în spatele acesteia.